Noi credem şi mărturisim că, Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament sunt inspirate de Duhul Sfânt. Ele sunt cuvântul lui Dumnezeu scris, o revelaţie dumnezeiască (descoperire) către neamul omenesc, sunt izvorul fără greş al conştiinţei de Dumnezeu.
Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu scris prin inspiraţia Duhului Sfânt e singura regulă şi normă de credincioşie şi purtare în viaţa aceasta.

Noi credem şi mărturisim că este un Dumnezeu, Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânitorul tuturor lucrurilor. În Biblie descoperim pe Dumnezeu ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor.

Noi credem şi mărturisim că omul e creat de Dumnezeu. Trupul omului – partea materială – e făcut din ţărână, iar natura spirituală a omului e din Dumnezeu după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Prin căderea în păcat omul a căzut sub blestem şi a devenit incapabil de a trăi voia lui Dumnezeu. Prin naşterea firească, fiecare moşteneşte sămânţa păcatului, înclinarea spre rău, firea păcătoasă.

Noi credem şi mărturisim că omul, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, pentru preamărirea Sa şi o viaţă fericită în El, a fost ademenit de Diavol, devenind neascultător de porunca lui Dumnezeu, şi astfel a intrat în lume păcatul şi blestemul. Păcatul e lipsa de conformitate faţă de legea morală a lui Dumnezeu fie într-o acţiune, dispoziţie sau atitudine.

Noi credem şi mărturisim că mântuirea este scăparea omului de sub urmările călcării legilor divine. Ea are de a face cu natura omului şi cu faptele făcute de el.
Omul nu se poate mântui pe sine. El nu se poate spăla de păcatele sale, nu se poate desvinovăţi şi nici nu se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat. El nu-şi poate crea merite prin fapte bune ca să-şi acopere trecutul vinovat şi să dobândească mântuirea. Mântuirea e prin harul lui Dumnezeu. Ea este un har care ni se dă gratuit, fără să o merităm. Faptele bune sunt roade ale mântuirii. Mijlocul de mântuire este Domnul Isus, care a fost răstignit în locul nostru. Un alt mijloc (cruce, taine, sfinţi) nu există.

Noi credem şi mărturisim că naşterea din nou e regenerarea vieţii, iar omul născut din nou este înzestrat cu o dispoziţie şi atitudine duhovnicească sfântă; ea cuprinde întreg caracterul, intelectul şi voinţa. Astfel, fiecare păcătos, pentru a deveni un adevărat credincios, trebuie să fie născut din nou.

Noi credem şi mărturisim că după Noul Testament, totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ, formează Biserica lui Hristos, Biserica Universală. Această Biserică nu e o organizaţie pământească vizibilă, ci e organismul viu, spiritual, al celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou.

Noi credem şi mărturisim că în Bisericile din Noul Testament au fost diferite feluri de lucrători speciali, dar ele au avut numai două clase de slujire, care au condus afacerile spirituale şi materiale ale Bisericilor: bătrânii (presbiteri, păstori, episcopi) şi diaconii.
I. Titlul de “episcop”, “presbiter” şi “păstor” au fost date celui mai înalt slujitor din Bisericile Noului Testament. Toate aceste numiri sunt pentru una şi aceeaşi slujbă: supravegherea, păstorirea şi cârmuirea spirituală a Bisericii. Pentru ca cineva să fie în slujba aceasta trebuie să aibă calităţile descrise de apostolul Pavel în I Timotei 3:1-7 şi Tit 1:5-9.
II. Diaconii sunt chemaţi a ajuta pe păstor în însărcinarea administrării bunurilor materiale ale bisericii. Ei au menirea să cultive dărnicia membrilor, să inspire acţiunile filantropice. Ei trebuie să aibă calităţile arătate la I Timotei 3:8-13.
Noi credem şi mărturisim că preoţia în conformitate cu Noul Testament nu formează o clasa specială, ci o calitate care o are fiecare credincios; ea este universală. Fiecare credincios e un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fără alt mijlocitor.

Noi credem şi mărturisim că Biserica Nou-Testamentală are două simboluri: botezul şi Cina Domnului. Ele nu sunt taine.
I. Botezul
Botezul este simbolul înmormântării omului vechi şi al învierii omului cel nou, a firii noi, pentru o altă viaţă.
Pentru ca cineva să fie botezat trebuie să primească mai întâi mântuirea, ca să aibă un cuget curat; trebuie deci să fi îndeplinit condiţiile mântuirii: pocăinţa şi credinţa. Copiii, întrucât nu pot mărturisi că au îndeplinit aceste condiţii nu pot fi admişi pentru botez.
II. Cina Domnului
Cina Domnului e simbolul morţii Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine şi vin ne amestecate. Pâinea frântă ne aminteşte de trupul Lui frânt pentru noi, iar vinul ne aminteşte de sângele Său vărsat pentru spălarea păcatelor noastre.
Cina Domnului nu are calitatea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trupul Lui să fie frânt şi sângele Său să fie vărsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi sa facem Cina.

Noi credem şi mărturisim că ziua Domnului este o rânduială creştină care trebuie ţinută în continuu, petrecută în închinăciune şi cugetare spirituală, atât public cât şi acasă. Spre deosebire de vechiul aşezământ, mozaic, când se ţinea ziua a şaptea, creştinii, ca membrii ai aşezământului nou, trebuie să ţină ziua întâi a săptămânii (Duminica) care a fost sfinţită de Dumnezeu prin învierea din morţi a Fiului Său şi prin trimiterea Duhului Sfânt.
Primii creştini au ţinut-o ca zi de închinăciune. În ea trebuie să ne odihnim de lucrurile şi distracţiile trupeşti, având voie să facem faptele milei şi cele care sunt absolut necesare.
Sărbători închinate sfinţilor nu avem.

Noi credem şi mărturisim că Biserica are dreptul de a exercita disciplina frăţească asupra membrilor care s-au abătut de la învăţătura creştină a Cuvântului lui Dumnezeu, prin atitudine, învăţătură sau faptele vieţii. Disciplina constă în mustrare, ridicarea drepturilor şi excluderea din Biserică. Reprimirea unui exclus se va face, la fel, pe baza mărturisirii.

Noi credem şi mărturisim că, rugăciunea e starea de părtăşie intimă a omului cu Dumnezeu. Ea e exprimarea sinceră a lăuntrului în faţa Domnului. Din această cauză nu avem cărţi de rugăciuni şi nu îndemnăm pe alţii să înveţe rugăciuni pe dinafară.
După starea inimii, rugăciunea poate fi de mulţumire, de cerere şi de mijlocire.

Noi credem şi mărturisim că sfinţirea e lucrarea progresivă pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viaţa păcătosului mântuit. Ea începe la naşterea din nou şi prin ea suntem făcuţi potriviţi voiei Lui. Ea înseamnă curăţirea de păcat şi punerea la o parte a vieţii pentru Dumnezeu, prin despărţirea de lume. Curăţirea de păcat e făcută de sângele Domnlui Isus.
Sfinţirea este o lucrare la care Dumnezeu îşi are partea Lui, iar omul a lui. Dumnezeu prin Duhul Sfânt influenţează voinţa noastră şi ne dă puterea, iar omul acceptă pentru sine, în totul voia şi puterea lui Dumnezeu.

Noi credem şi mărturisim că, în conformitate cu Sfintele Scripturi, căsătoria este rânduită de Dumnezeu.
Căsătoria este actul de bună voie prin care un bărbat şi o femeie consimt să trăiască împreună toată viaţa. Bărbatului îi este îngăduit a avea o singură femeie, ca soţie; la fel şi femeii îi este îngăduit să aibă un singur bărbat, ca soţ. După moartea unuia din soţi, cel rămas se poate căsători.

Noi credem şi mărturisim că, potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi practica primilor creştini, membrii Bisericii sunt datori, în chip moral, să contribuie din bunurile lor pământeşti, de bună voie şi după putinţă, la susţinerea cauzei Evangheliei.

Noi credem şi mărturisim că Isus Hristos este mijlocitorul rânduit în mod divin între Dumnezeu şi om. Luând asupra Sa natura omenească, totuşi fără păcat, El a suferit şi a murit pe cruce pentru mântuirea păcătoşilor. El a fost îngropat, a înviat a treia zi, şi S-a înălţat la Tatăl, la dreapta Căruia trăieşte pururea ca să mijlocească pentru poporul Său. El este singurul mijlocitor, Profet, Preot şi Împărat al Bisericii Sale.

Noi credem şi mărturisim că autoritatea Statului este de la Dumnezeu; fiind îmbrăcată cu putere pentru păstrarea dreptului, ordinii şi pedepsirea răufăcătorilor, potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu suntem datori a ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle cetăţeneşti şi a ne ruga pentru toate autorităţile Statului.

I. Starea intermediară (starea sufletului între moarte şi judecată)
• Noi credem şi mărturisim că la moartea fizică trupul, care e din ţărână (materie), e coborât în mormânt, iar sufletul, care e de la Dumnezeu (spirit), se duce la cer. În acea lume sunt două stări diferite şi complet despărţite: una de fericire, odihnă şi desfătare, numită rai, ‘Sânul lui Avraam’, ‘casa din cer’, etc. şi alta de pedeapsă, de chin şi de suferinţă, numită iad, ‘loc de chin’, ‘întunericul de afară‘, ‘adâncul’.
• După moarte sufletele celor mântuiţi şi împăcaţi cu Dumnezeu se duc în rai, iar ale celor nemântuiţi se duc în iar. În ambele, aceste stări sufleteşti sunt pe deplin conştiiente şi în aşteptarea judecăţii. Ele sunt fără trupuri.
II. Venirea Domnului
Noi credem şi mărturisim că potrivit învăţăturii Noului Testament, Domnul nostru Isus Hristos, care S-a înălţat la cer, va veni cu slavă şi strălucire pentru a face judecata celor vii şi a celor morţi. Venirea Sa va fi văzută de toţi şi se va petrece în clipa pe care o ştie numai Dumnezeu Tatăl. La venirea Sa, morţii vor învia, iar cei credioncioşi, care au rămas în viaţă, vor fi schimbaţi într-o clipă şi răpiţi în întâmpinarea Mirelui.
III. Învierea morţilor
Noi credem şi mărturisim că la venirea Domnului morţii vor învia spre a se înfăţişa înaintea scaunului de judecată; trupurile înviate vor fi schimbate şi ele în nemurire, vor fi asemenea trupului înviat al Mântuitorului. Cu acest trup se va moşteni viaţa de veci, cei mântuiţi în fericirea veşnică iar cei nemântuiţi în pedeapsa veşnică.
IV. Judecata de apoi
Noi credem şi mărturisim că fiecare om va fi judecat în mod drept de Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, pentru a primi răsplata sau pedeapsa, după felul său de vieţuire în viaţa pământească.
V. Starea după judecată
Noi credem şi mărturisim că după judecată, potrivit Noului Testament, cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu în chinul veşnic spre pedeapsa veşnică. În aceste stări va fi fiinţa întreagă; şi trupul înviat, schimbat în nemurire şi sufletul.