welcome ro

Bine aţi venit pe site-ul bisericii Metanoia Arad!

Suntem o comunitate de credincioşi care a experimentat din plin harul lui Dumnezeu, şi care vrea să trăiască dinamic şi real prezenţa covărşitoare a Duhului Sfânt, căutând transformarea fiecărui credincios după chipul lui Hristos. Autenticitatea credinţei, integritatea morală, prioritatea familiei sunt doar câteva din valorile noastre pe care dorim să le implementăm într-un cadru relevant pentru generaţia în care Dumnezeu ne-a chemat să-l slujim.

Modelul nostru este Isus. Familia noastră este Metanoia. Stâlpii noştri sunt: Scriptura, Adorarea, Rugăciunea şi Evanghelizarea. Scopul nostru este: să-L iubim pe Isus, să-I slujim lui Isus, să umblăm cu Isus şi să simţim ca Isus. Dragostea de fraţi stă la baza unităţii noastre în diversitate, slujirii în baza darurilor şi a chemării, şi părtăşiei noastre în grupe mici, cadrul cel mai potrivit cunoaşterii, creşterii şi ajutorării noastre împreună.

Te aşteptăm să ne vizitezi, nu doar virtual, pe acest site, ci şi în persoană. Când treci prin Arad, nu uita să treci şi pe la noi. Te aşteptăm cu drag, “să ne îmbărbătăm laolaltă ... prin credinţa pe care o avem împreună” (Rom.1:12). Până atunci însă, bucura-te de ceea ce găseşti pe acest site şi nu uita – fii mereu o binecuvântare!

 

 Echipa de Slujie a Bisericii Metanaoia

line