CREȘTINUL ÎN EPOCA POST-ADEVĂR

post adevarTermenul post-adevăr (din limba engleză, post-truth) este folosit de câteva decenii, dar Dicționarele Oxford au observat o explozie în frecvență a acestui cuvânt pe parcursul anului 2016. De aceea a fost ales de către Dicționarele Oxford ca fiind cuvântul anului 2016.

Contextele în care acest cuvânt a fost folosit foarte mult sunt cele ale referendumului din Marea Britanie pe tema ieșirii din UE și al campaniei prezidențiale din SUA. Astfel, a ajuns să fie asociat cu un anume substantiv în fraza „politici post-adevăr”. Deși termeni asemănători precum post-război sau post-comunism se referă la unități de timp care au urmat anumitor evenimente sau perioade, termenul post-adevăr se referă mai degrabă la o perioadă în care termenul specificat a devenit lipsit de importanță sau irelevant. Cel care pentru prima dată a folosit acest termen cu un astfel de înțeles a fost dramaturgul american de origine sârbă pe nume Steve Tesich, într-un articol din 1992 în revista The Nation. În contextul războiului din Golful Persic, dramaturgul se lamenta asupra faptului că oamenii liberi din Occident au ales ca de bună voie să trăiască într-o lume post-adevăr, o lume în care adevărul a devenit irelevant.

Întorcându-ne în zilele noastre, trebuie să menționăm faptul că Dicționarele Oxford au definit acest termen cu referire la acele circumstanțe în care faptele obiective au o influență mai redusă în formarea opiniei publice decât apelurile bazate pe emoție sau credințe personale. Ceea ce pare a fi relevant astăzi este sentimentul de adevăr pe care oamenii îl percep față de un lucru (eveniment, discurs, dezbatere, afirmație etc), fără ca respectivul lucru să fie neapărat adevărat. În acest fel, conceptul post-adevăr își extinde înțelesul de la o calitate a unei anumite afirmații la o trăsătură definitorie epocii în care  trăim.

Nu cumva trăim această „eră post-adevăr” și în România? Poate că suntem tentați să credem că „era post-adevăr” este una care nu are nicio legătură cu țara noastră. Însă, pe parcursul alegerilor parlamentare, care au avut loc în a doua jumătate a lunii noiembrie se observă faptul că realitatea obiectivă a existenței a contat mai puțin în decizia personală a votului și a fost înlocuită cu promisiuni politice pe gustul alegătorilor. Așadar, nu mai contează dacă ceea ce se afirmă este în acord cu realitatea; contează ca ceea ce se spune să fie pe placul oamenilor. Mai mult, dacă trecem dincolo de comportamentul electoral al populației, vom vedea că acest comportament al liderilor politici este unul care se perpetuează dincolo de campania electorală. Adevărul apare tot mai fluid și irelevant, conform declarațiilor venite din partea unor lideri naționali. În acest sens putem da ca exemplu cazul conducătorului guvernului țării, care a promis președintelui țării că nu va emite ordonanțe de urgență pe o problemă specifică, dar foarte sensibilă. Câteva zile mai târziu, însă, a fost dată exact una din ordonanțele pe care premierul spusese că nu le va da. Lipsa de concordanță între vorbe și fapte a fost atât de clară încât o mare parte a cetățenilor acestei țări, împreună cu multe instituții internaționale, s-au revoltat pe față.

Privind dincolo de acest exemplu, trebuie să subliniem faptul că minciuna este folosită în mod frecvent chiar în spațiul public. Ceea ce este mai grav constă în faptul că minciuna este acceptată sub pretextul unor „erori de comunicare” sau „erori de judecată”. Asta face ca realitatea să devină confuză. Noi știm din Sfintele Scripturi și din analiza istoriei că dintotdeuna omul a fost înclinat să folosească minciuna în locul adevărului. Ce este nou și alarmant astăzi este planificarea sfidătoare a anulării consecințelor legale rezultate din afirmațiile mincinoase. Mecanismele de evitare a efectelor pentru deturnarea adevărului sunt mai elaborate, mai subtile și mai „performante”. Acest spirit de erodare și deturnare a adevărului guvernează nu doar relațiile dintre oameni, ci și relațiile dintre instituțiile politice și sociale, sau chiar din interiorul companiilor media.

            Având în vedere aceste lucruri, pentru noi, creștinii, provocarea și responsabilitatea este de a lupta pentru adevăr. Iar adevărul este și a fost adus la noi de o persoană, Isus Cristos. El nu doar ne-a adus adevărul, ci El Însuși a întrupat adevărul - Eu sunt Calea, Adevărul şi viaţa” (cf. Ev. după Ioan cap. 14:6). Ispita de a ne potrivi cu chipul veacului acestuia este una subtilă și ademenitoare. Este foarte tentant să folosești afirmații denaturate pentru a scăpa de vinovăție sau de asumarea răspunderii. Dacă noi cunoaștem adevărul, mandatul nostru este acela de a trece cu el dincolo de zidurile bisericilor noastre, ca să ajungă în spațiul politic, în spațiul economic, sau chiar în spațiul virtual. Noi, creștinii, putem fi și trebuie să fim unelte în mâna adevărului. Doar cunoscându-l și trăindu-l în fiecare zi, prin relația cu Adevărul Suprem, Isus Cristos, vom fi cu adevărat liberi. În cele din urmă miza, în această eră post-adevăr, este câștigarea sau păstrarea libertății.

Alege adevărul! Alege libertatea!

Daniel Fășie

info metanoia

serile dialogos dreapta

live

programul bisericii

live

predica din weekend copy

motive de rugaciune

youtube yahoo facebook

line