Gânduri după întâlnirea femeilor

imagine intalnirea femeilorDuminică, într-un cadru de sărbătoare, noi, doamnele şi domnişoarele din Metanoia împreună cu prietenele noastre ne-am întâlnit să povestim, să ne amuzăm, să cântăm şi să medităm împreună la semnificaţiile Întrupării.

Nu întotdeauna remarci detaliile amenajării sălii, însă de data aceasta mi s-a părut o ilustrare bună a sărbătorii. Roşul şi verdele florilor de Poinsetia, globurile şi luminiţele sugerau bucuria, parcă iţi venea să exclami: “Ni s-a născut un Mantuitor!” Crucea nefinisată din spate cu cununa de spini ne-a adus însă aminte de ce se profilează în spatele naşterii pruncului: o suferinţă aducătoare de răscumparare, o moarte care ne-a adus viaţa iar răspunsul inimii a fost de reverenţă împletită cu recunoştinţă.

Pe fundalul acesta de bucurie şi reverenţă, cântecele au răsunat ca o ofrandă adusă Celui ce I se cuvine toată închinarea, Celui care ne-a adus speranţă şi viaţă din belşug.

Prelegerea doamnei Florica Cherecheş a fost o motivare în a ne trăi viaţa cu curaj pentru că Dumnezeu este cel care ne-a creat într-un mod minunat, ne-a înzestrat cu tot felul de abilităţi şi daruri şi este cu noi prin cele mai dureroase şi terifiante experienţe. El a făcut totul iar noi avem responsabilitatea să muncim cu hărnicie, să ne păzim mintea şi să ieşim din perimetrul nostru de confort.

Acum e momentul sa trăim in fiecare zi ceea ce am învăţat. Sărbătoriţi pline de bucurie, mergeţi cu curaj, munciţi ca pentru Domnul şi mulţumiţi-I în fiecare zi!

info metanoia

serile dialogos dreapta

live

programul bisericii

live

predica din weekend copy

motive de rugaciune

youtube yahoo facebook

line