Gânduri după Dialogos

crestinul-si-politicaReacţia instinctuală faţă de politicieni e în general una de neîncredere aşa că tema Serii Dialogos, „Creştinul şi politica”, a venit ca o surpriză. În mijlocul avalanşei de ştiri despre necinstea din politică parcă îţi este greu să crezi că un creştin ar mai putea avea ceva de-a face cu politica. Şi totuşi …

Am întâlnit un om pasionat de slujirea comunităţii, un om care era pe punctul de a deveni slujitor ordinat al bisericii şi care, la rugămintea păstorului său, a intrat în politică pentru a sluji din acea postură oamenii.

În ceea ce priveşte drumul spre politică, domnia sa a creionat un parcurs neaşteptat. În primul rând, zice domnul Gheorghe David, trebuie să știi ce crezi şi să îţi trăieşti viaţa în conformitate cu principiile Dumnezeului tău oriunde ai fi, chiar şi în forurile cele mai înalte ale ţării. În al doilea rând trebuie să cauţi excelenţa profesională, să fii foarte bun într-un domeniu. Nici în politică nu eşti eficient dacă nu te pricepi la nimic! În al treilea rând, nu tu trebuie să cauţi politica cu orice preţ ci propunerea să vină de la alţii, să fie validată de mentorii tăi spirituali şi acceptată de adunarea din care faci parte. Perspectiva aceasta se naşte din faptul că domnia sa vede în politică un alt mod de a sluji oamenii.

Treptat, alăturarea celor două cuvinte, creştinul şi politica, nu a mai părut aşa de anacronică şi a început să se înfiripe o rază de speranţă. Poate că nu eşti de acord cu toate opţiunile sale politice, poate că mai şi greşeşte, însă bazele de pe care porneşte îl vor determina să pună întotdeauna în centrul activităţii politice pe cine trebuie: Dumnezeu şi oamenii… şi aceasta se va reflecta în modul în care îşi îndeplineşte mandatul.

Evanghelia şi-a arătat încă o data frumuseţea, aducând speranţă pentru un domeniu atât de compromis al societăţii noastre atunci când e întrupată de creştini dedicaţi.

Am plecat spre casă urmărit de întrebări: dacă măcar jumătate din politicienii noştri ar avea principiile invitatului nostru oare cum ar arăta legile noastre, dar spitalele noastre, dar şcolile noastre? Dar dacă ne-am ruga pentru protecţia politicienilor creştini care sunt deja acolo şi pentru ca Domnul să scoată mai mulţi pentru binele nostru al tuturor? Atunci cum ar arăta legile noastre, dar spitalele noastre, dar şcolile noastre …?

info metanoia

serile dialogos dreapta

live

programul bisericii

live

predica din weekend copy

motive de rugaciune

youtube yahoo facebook

line