Dragostea dintâi (Coloseni 2:6-23)

dragostea dintai            În acest capitol Pavel prezintă problemele cu care se confruntă comunitatea credincioșilor din Colose. Filozofia coloseană despre care vorbește Pavel circula printre credincioși și susținea că a-L cunoaște pe Cristos este doar o etapă preliminară în viața lor spirituală. Dacă doresc mai mult decât această cunoștință inițială au nevoie de învățături în plus, ba chiar de reguli în plus. Dar atunci când în Cristos locuiește „toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 1:19) cum să spui că Cristos nu este suficient, cum să spui că mai ai nevoie de ceva în plus, după ce îl ai pe Cristos? În lumina acestor lucruri, două versete ne atrag atenția:

„Astfel, dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date, și sporind în ea cu mulțumiri către Dumnezeu.” (Coloseni 2:6-7)

            Ce înseamnă „după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El”?  Am stat și am meditat la nivel practic ce înseamnă pentru mine această frază. Am privit în urmă la momentul când l-am primit pe Hristos. Atunci a existat un entuziasm nemaiîntâlnit în viața mea. Am lăsat totul în urmă și m-am dedicat în totalitate Lui, fără regrete și fără a privi înapoi. Eram pregătit să îl urmez, fără întrebări, întocmai ca „un ostaș care vrea să placă celui care l-a înscris la oaste” (2 Timotei 2:4). Cred că „a umbla în Hristos după cum L-am primit” înseamnă a ne întoarce la dragostea dintâi, a căuta acea credință și acel entuziasm pe care le aveam când ne-am întâlnit prima dată cu Hristos; mai mult chiar, înseamnă să cultivăm aceste valori și să creștem în ele. Dragostea noastră pentru Hristos nu trebuie să se diminueze cu timpul, din contră, cu cât umblăm mai mult cu El ea trebuie să crească. Să umblăm în El după cum L-am primit înseamnă deci să căutăm să Îl cunoaștem pe Hristos prin Cuvânt și rugăciune, dorind ca El să ni se descopere, fiind „înfometați” după El, ca la început când căutam să îl cunoaștem mai mult și nu ne săturam. „Este scris: ‘Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’” (Matei 4:4).

            Dincolo de aceste lucruri, trebuie să rămânem mereu înrădăcinați în Hristos. Suntem înrădăcinați în Hristos prin apartenența la o comunitate de credincioși, o biserică. Acolo suntem hrăniți prin Cuvânt interacționând cu alți credincioși. Acolo găsim oameni mai maturi ca noi care ne pot ajuta să creștem în relația noastră cu Isus. Acolo are loc dare de socoteală, mustrare atunci când greșim, dar și încurajare pentru a ne ridica mai puternici și a continua pe cale împreună cu Isus. Acolo ne ajutăm unii pe alții să ne ducem poverile care sunt prea grele să le purtăm singuri. Mai apoi, în biserică, la rândul nostru, îi ajutăm și noi pe frați când au nevoie de sprijin. Motivul pentru care biserica funcționează astfel este acela că membrii acestor comunități sunt legați unii de ceilalți printr-o legătură aparte, care nu se găsește în alt tip de comunități umane. Credincioșii sunt legați împreună de Cristos, și fiecare membru este înrădăcinat în El.

            În final, viața de credință trebuie trăită cu mulțumire. Ea este un dar de la Dumnezeu și este posibilă doar prin harul Său. Viața de credință nu poate fi trăită separat de Isus și de biserică. Doar prin El și prin Duhul Său Sfânt putem crește în Hristos. Câtă vreme rămânem în El El rămâne în noi.

„Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15:4-5)

info metanoia

serile dialogos dreapta

live

programul bisericii

live

predica din weekend copy

motive de rugaciune

youtube yahoo facebook

line