la ce sa ma astept

Așteaptă-te ca Dumnezeu să îți vorbească prin Cuvânt
În biserica noastră predicarea Cuvântului deține un loc principal, de aceea nu uita să îți aduci Biblia și un caiețel să iei notițe.

Așteaptă-te ca Dumnezeu să te cerceteze prin cântare
În Metanoia închinarea este dinamică, plină de viață, de duh și de adevăr. De aceea libertatea în închinare este respectată în cadrul bisericii noastre, în limitele bunului simț și al edificării întregului trup. Pregătește-te să cânți, dar din toată inima! Stilul nostru este mai contemporan, dar repertoriul cântărilor este ales în așa fel încât să zidească toate generațiile. Vrei să cunoști baza biblică a închinării noastre – de ce ne închinăm așa? Cere de la standul de carte cd-ul intitulat “Adorare.”

Așteaptă-te ca Dumnezeu să îți răspundă rugăciunilor tale
Dacă ai vreo problemă, o frământare, situație dificilă, nu ezita să întrebi de presbiterii bisericii, fiindcă ei doresc să se roage cu tine și pentru tine. Noi credem cu tărie în puterea rugăciunii și, de aceea, dacă ai nevoie de o susținere și mai puternică în rugăciune, scrie-ne numele tău și motivul rugăciunii tale, fiindcă noi îl vom trimite mai apoi în grupele de rugăciune, și astfel mai mulți și mai mult ne vom ruga pentru tine. De asemenea, o dată pe lună, după serviciile de duminică avem o întâlnire de mijlocire pentru toți cei care au nevoie de rugăciune specială (se anunță de la amvon). Dumnezeu a vindecat, eliberat, izbăvit și schimbat multe vieți în Metanoia !

Așteaptă ca Dumnezeu să te așeze lângă tot felul de oameni
În biserica noastră sunt bine primiți oameni din toate categoriile sociale. Să nu te miri dacă lângă tine va sta un medic, sau un simplu muncitor, polițist sau interlop, avocat sau elev, profesor sau fost rocker, teolog sau barman. Noi celebrăm harul lui Dumnezeu care cheamă pe toți oamenii la pocăință, și ne ferim ca nu cumva să fim acele obstacole prin care aceștia să nu ajungă la Hristos! Ai curajul să cauți, să întrebi, să ceri informații dacă ai nevoie.

Așteaptă-te ca Dumnezeu să vorbească și copiiilor tăi!
Dacă dorești să vii împreună cu copiii tăi la serviciile bisericii noastre ne bucurăm! În cadrul serviciului de duminică dimineață de la ora 11:15 vă invităm să-i aduceți la grupele noastre de copii. Avem 4 grupe de copii, împărțiți pe vârste care, sub îndrumarea unor învățători special pregătiți și din punct de vedere spiritual și pedagogic, copiii dumneavoastră vor putea învăța despre Dumnezeu prin cântare, cuvânt, jocuri, discuții. În acel timp, dumneavoastră puteți sta liniștiți la serviciul bisericii noastre, fără să fiți deranjați sau preocupați de nevoile copilului dumneavoastră. Vezi aici departamentul de copii al bisericii.
Pentru serviciile de duminică dimineață avem o sală aparte amenajată pentru mama și copilul (copiii până la 2 ani și jumătate).

Așteaptă-te la așteptările lui Dumnezeu de la tine!
Noi, în biserica Metanoia, invocăm Numele lui Dumnezeu peste lucrarea noastră, și de aceea credem că El este prezent în cadrul serviciilor și activităților noastre. De aceea, vino la biserică cu o inimă deschisă, smerită, pregătită pentru cercetarea divină. Atitudinea ta contează, cuvintele tale contează, participarea ta contează înaintea lui Dumnezeu.
Spre exemplu, scopul întâlnirilor noastre este glorificarea lui Dumnezeu și edificarea fiecărui credincios în Hristos, de aceea rugămintea noastră este să încercăm să nu distragem atenția celor prezenți prin îmbrăcămintea noastră (noi promovăm decența, modestia, simplitatea), prin gesturile sau prin manifestările noastre. Dacă ați observat anumite lucruri care vă displac, vă rugăm luați legătura la sfârșitul serviciului divin cu unul din membrii echipei de slujire și discutați în particular cu el problema dumneavoastră. Dumnezeu își dorește pacea și sfințirea, de aceea noi în Metanoia dorim să creăm cadrul în care așteptările lui Dumnezeu să fie împlinite.

Te așteptăm cu drag. Vino, închină-te cu noi și apoi...
Du-te și fii o binecuvântare!

 

line