Ultimele Resurse
Cine va fi mai mare in Imparatia Cerurilor ?
Autor: Raul Todinca
Predici / detalii
Mesaj
Autor: Ionel Murgu
Predici / detalii
Parinti si copii
Autor: Mircea Mandrutau
Predici / detalii




Aprilie 2010

Normal 0 MicrosoftInternetExplorer4

ALTFEL DE GÂNDURI…

Luna Mai a fost o luna în care gândurile mele au luat o altă direcţie decât cea cu care m-am obişnuit....şi am să vă spun la ce mă refer.

De aproximativ un an, o parte din biserica Missio Dei a ales să se implice în mod constant şi frecvent într-un Centru de Plasament din Bucureşti. Scopul e unul simplu: să Îl arătam pe Isus copiilor si personalului de acolo. Printre voluntari se numără şi comunitatea misională din care fac eu parte. Fiecare interacţiune cu ei, fiecare joc, fiecare discuţie, fiecare îmbrăţişare mă făceau să fiu din ce în ce mai recunoscătoare pentru HARUL de care El îmi face parte în mod constant. Sunt eu mai bună, mai specială decât ei? Deloc!

Acum vreo 2 săptămâni am stat de vorbă cu 3 adolescente care îmi povesteau parte din viaţa lor. Cea mai mare bucurie a lor are legătură cu viitorul şi cu speranţa că soarele va apărea şi la ele pe stradă. Îmi spuneau că fetele mai mari din grupa lor au ajuns să se prostitueze şi partea grea pentru ele este să zică NU. Neiubite, neînţelese, fără prea multe speranţe, abuzate şi fără valoare....cam aşa s-ar putea descrie viaţa celor mai multe fete de la Centru.
„ Când a văzut gloatele , I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care nu au păstor.” –Matei 9.36

Avem nevoie de intervenţia supranaturală a lui Isus ....rugaţi-vă pentru noi. Vrem ca Vestea Bună să fie întrupată de noi pentru copiii şi adolescenţii de la Centru. Cine poate aduce transformare completă şi dătătoare de viaţă dacă nu Isus al nostru?

Mulţumim că sunteţi alături de noi!
Recunoscătoare că vă avem,
Laura şi Ioana



Aprilie 2010

Normal 0 MicrosoftInternetExplorer4
„Pentru ca a fost rastignit în slabiciune, dar traieste prin puterea lui Dumnezeu. Noi suntem slabi în El, dar traim impreuna cu El, prin puterea lui Dumnezeu, pentru voi.”

 (2 Corinteni 13:4)

Puterea de a fi “slab” … Acesta a fost gandul pe care Duhul Sfant mi l-a readus in minte in perioada Sarbatorile de Paste. Am nevoie de o putere supranaturala pentru a fi “slaba”… dependenta (de Dumnezeu) … sa slujesc … sa mor fata de mine … Am nevoie de puterea care L-a inviat pe Isus din morti … pentru a fi “slaba” … pentru a iubi asa cum a iubit El, pana la moarte! Am nevoie de El…

Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca avem in viata noastra oameni in care puterea “slabiciunii” este vizibila… prin slujirea fata de noi si nu numai!

Multumim ca revenind acasa de aceste Sarbatori, si in mijlocul Bisericii Metanoia, ne-ati primit cu atat de multa caldura! Multumim si pentru rugaciunile voastre!!! Nu putem cere o mai mare slujire fata de noi, decat ceea ce deja faceti! Multumim!

Multumim Bisericii Metanoia din Braila (pe care am vizitat-o la sfarsitul lunii martie, impreuna cu Echipa Nationala de Fete BIG) pentru ca este intotdeauna foarte ospitaliera cu noi si pentru ca ne incurajeaza la slujire.

Multumim Bisericii Missio Dei din Bucuresti, pentru ca ne provoaca la a muri zilnic fata de noi insene, de dragul lui Dumnezeu si a misiunii la care El ne cheama!


Cu dragoste,
Ioana si Laura





Martie 09

Normal 0 MicrosoftInternetExplorer4 Dubla sarbatoare dar…..la sute de km distanta…..



 Nu stim altii cum sunt dar noi simtim ca energia ne invaluie la fiecare inceput de primavara si nici anul acesta nu a fost o exceptie. Luna martie aduce cu ea nu doar multa viata si culoare dar si multe motive de celebrare….

  Stim ca acum o saptamana (28 martie) Metanoia a fost in sarbatoare si toate impresiile culese de la oamenii de acasa au fost la superlativ si asta ne face….sa ne bucuram pe de-o parte dar si sa fim triste ca nu am reusit sa fim si noi acasa.
  Avem insa o veste foarte buna si incurajatoare: tot sambata, am avut si noi sarbatoarea noastra aici in Bucuresti ;). In ce fel?

  Ei bine, deja cunoscutul Garage Sale de la Arad…..a ajuns si in Bucuresti si impreuna cu fetele de aici, am avut o zi extraordinara de cumparaturi, licitatii, coafura, dedicatii musicale si altele. “Targul” a fost destinat fetelor de la Missio Dei si prietenelor noastre care nu au fost deloc putine.
  Haine, mancare, carti, muzica, freze, reviste, masaj…..toate acestea sunt niste ingrediente perfecte pentru o zi de sarbatoare in viata unor fete :).

   Credem din toata inima ca noi, ca si copii de Dumnezeu putem sa Il reflectam intr-un mod inedit pe Cel care a inventat bucuria si celebrarea….si asta cred ca s-a intamplat si sambata. Biblia nu considera bucuria ca fiind optionala (Filipeni 4.4) ba dimpotriva…..ea este o porunca. Cat de usor o trecem cu vederea?

   Neemia 8:9 Dregatorul Neemia, preotul si carturarul Ezra, si Levitii care invatau pe popor, au zis intregului popor: "Ziua aceasta este inchinata Domnului, Dumnezeului vostru; sa nu va bociti si sa nu plangeti!" Caci tot poporul plangea cand a auzit cuvintele Legii.
Neemia 8:10 Ei le-au zis: "Duceti-va de mancati carnuri grase si beti bauturi dulci, si trimiteti cate o parte si celor ce n-au nimic pregatit, caci ziua aceasta este inchinata Domnului nostru; nu va mahniti, caci bucuria Domnului va fi taria voastra."

 Orice bucurie se mareste atunci cand este impartasita…..si asta ni se intampla si noua acum:) Multumim ca va bucurati impreuna cu noi……

   Cu mare drag, Laura si Ioana



Februarie 09

Normal 0 MicrosoftInternetExplorer4
Fiti primitori de oaspeti!
Romani 12:13 "Fiti primitori de oaspeti"
Evrei 13:2 "Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii, prin ea, au gazduit, fara sa stie, pe ingeri"

"Sa nu dati uitarii" spune Pavel in epistola sa, "primirea de oaspeti"! Se pare ca ospitalitatea este unul dintre lucrurile care pot fi usor neglijate in ziua de azi cand sunt atat de multe lucruri de facut si avem un program atat de aglomerat. Dumnezeu ne-a reamintit in luna februarie de ospitalitate ... si ne-a binecuvantat de o multime de "ingeri"!!!

Dumnezeu ne-a binecuvantat in Bucuresti cu o sufragerie foarte incapatoare si o bucatarie pe masura ca sa nu avem motive sa nu primim oaspeti. De cand ne-am mutat in Bucuresti primirea de oaspeti a fost o provocare si o binecuvantare continua pentru noi! Noi credem in ucenicie ca mod de viata si este o delectare pentru noi sa primim fetele in care investim in intimitatea casei noastre. Nu e intotdeauna confortabil, dar este valoros atat pentru ele, cat si pentru noi.

Luna februarie a adus lidere din toata Romania la noi: Pitesti, Alba Iulia, Arad, Cluj, Braila, Galati, Brasov!!! Incercam nu doar sa le expunem la viata noastra, ci si la lucrarea din Bucuresti. Mai mult decat doar a vorbi despre lucrare, am invatat ca este sanatos sa le expunem la ceea ce facem noi. Ucenicia si investirea in lideri este un proces continuu, care nu se intampla in sali de clasa ... ci in viata reala!

Intalnirea echipei nationale de fete BIG a inchis cercul oaspetilor nostri! Am avut un timp in care relatiile dintre noi s-au adancit, filozofia de lucrare a retelei noastre nationale a devenit mai clara, iar conferinta din septembrie s-a conturat.



Ospitalitatea este si un mod de a-L arata altora pe Cristos! Poate ca "ingerii" sunt colegii nostri de la scoala si de la servici, vecinii si oamenii din viata noastra care nu-L cunosc pe Cristos...


Multumim din toata inima pentru "ospitalitatea" care ne-o aratati prin rugaciunile si sustinerea voastra continua!
cu dragoste, Ioana si Laura



Ianuarie 09

Normal 0 MicrosoftInternetExplorer4
Inainte de a incepe sa va scriu ce se mai intampla in “barca noastra” , mi-am aruncat privirea asupra episodului care vi l-am scris in ianuarie 2008….exact acum un an. Recitind lucrurile care Dumnezeu le-a facut in noi si in jurul nostrum, nu pot decat sa am o inima plina de recunostinta…si asta datorita Dumnezeului caruia Ii slujim….

Acest inceput de an nou aduce cu sine cateva “noutati” in lumea noastra. La ce ma refer?
Din ianuarie 2009, biserica Missio Dei din Bucuresti a fost impartita in patru comunitati misionale. Despre ce sa fie vorba?
Bucurestiul este un oras mare (asta nu e o noutate, nu? :) ) si tocmai pentru ca ne dorim ca locuitorii de aici sa fie atinsi si transformati de Isus, vrem sa lucram cat mai eficient pentru Imparatia Lui.
Aceste comunitati sunt zonale si ne dorim ca fiecare, in proximitatea lui, sa Il traiasca pe Isus intr-un mod relevant. In foarte multe situatii, vecinii nostri au devenit prietenii nostri si ne dorim ca ei sa Il cunoasca pe Isus.

Nu mica mi-a fost incantarea cand saptamana trecuta, Cosmin (un baiat din comunitatea in care sunt si eu) a propus un lucru foarte interesant : ce ar fi daca din cand in cand, am merge la unele slujbe din cadrul unei biserici ortodoxe (biserici aflate in sectorul comunitatii noastre) si in mod intentional sa interactionam cu tinerii de acolo? De prea mlte ori ne dorim ca prietenii si colegii nostril sa intre in “lumea noastra” fara ca noi sa avem macar o vaga idée de ce inseamna “lumea lor”.

Suntem foarte incantate de felul in care Dumnezeu ne-a adus pana aici ca si biserica si indraznim sa avem vise mari…datorita Lui.
Zilele astea am fost “urmarita” de niste versete din Ioan 15 care spun:
                              
Ramaneti in Mine si Eu voi ramane in voi. Dupa cum mladita nu poate aduce rod de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi nu puteti aduce rod, daca nuramaneti in Mine. Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce mult rod;  caci despartiti de Mine nu puteti face nimic.”  

 Putem avea strategii eficiente, planuri bine gandite si oamenii cei mai competenti DAR daca nu ramanem conectati la Vita…..totul e in zadar!
  Ne dorim transformare in noi si in jurul nostru…..si pentru asta vrem sa “ramanem in El” si in anul 2009.

Multumim ca ne sunteti aproape,
Laura si Ioana






Suntem deschise la a raspunde oricarei intrebari legate de venirea noastra la Bucuresti si de aceea, va rugam sa fiti liberi in a ne scrie intrebarile d-voastra. Adresele noastre de email sunt:
  
Ioana Andra: just_ioana@yahoo.com
Laura Ples: laura_ples@yahoo.com

Vrem sa fim o binecuvantare....in Arad, in Bucuresti si intreaga Romanie!
                                           Cu mult drag.....Laura si Ioana....




ARHIVA 2008