Cu ocaua mică,

Sau despre dorința de a părea negustor cinstit (chiar dacă nu ești)

ocaua

Mi-am amintit în zilele trecute o povestire care m-a fascinat teribil pe vremea când eram în clasele primare, și, după aceea, mi-a rămas în amintire obsedant. Poate că fascinat nu e cel mai bun termen; aș zice mai degrabă că m-a frământat, m-a incomodat și m-a bântuit, până acolo că la un moment dat eram deranjată de multiplele situații în care mi-am dat seama că mi se aplică, plin extrapolare. Eram un copil normal, nici prea cuminte, nici prea bleg, dar, potrivit învățătoarei mele, extrem de ”inventiv” când trebuia să demonstrez că am dreptate și încăpățânat până la cer și înapoi ca să-i fac pe toți să priceapă ce am înțeles eu. Și pentru asta, aveam tot felul de metode! Așa ca în povestea cu Vodă Cuza și ocaua mică...

Vă redau mai jos întreaga povestire, că oricum nu e foarte lungă.

(sursa: http://www.universdecopil.ro/ocaua-lui-cuza-de-dumitru-almas-povestire.html )

Ocaua lui Cuza

de Dumitru Almaș - povestire

Cuza-Vodă obișnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând și să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuși cum trăiesc cei mulți. Așa, într-o zi, și-a pus căciulă și suman țărănesc, a luat două putini cu lapte acru și s-a dus în târg la Galați. Pesemne, aflase măria-sa că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, așa cum hotărâse o lege din acea vreme, și căreia poporul îi spunea Ocaua lui Cuza. A căutat, deci, țăranul să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit și că vinde cu ocaua mică, iar nimeni nu-l putea prinde cu înșelăciunea.

- Jupâne negustor, nu-ți iau bani, s-a tocmit țăranul, ci ne învoim ca la șase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn.

- Bine, a primit negustorul, clipind șmecher din ochi.

A luat de pe tejghea ocaua mare, ocaua lui Cuza, și a măsurat laptele: douăzeci și patru de ocale. A socotit că trebuie să plăteasca, în schimb, patru ocale de untdelemn.

- Caută să-mi măsori drept, cu aceeași oca, a stăruit țăranul.

- Nu se poate, că-i plină de lapte. Îți măsor cu asta! Și a scos de sub tejghea altă oca.

- Păi, ocaua asta-i mai mică, a zis țăranul.

- Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca și gata!

Atunci, țăranul a scos căciula din cap, a lepădat sumanul și s-a arătat în tunica albastra, cu epoleți auriți, ca un domnitor. Neguțătorul a înlemnit. De multa uimire a scăpat ocaua din mână.

- Ei, negustorule, mai zici și-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?

- Nu mai zic, Măria-Ta! ... Iertare, milă, prea bunule ...

Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele doua ocale și să-l poarte pe uliți, să afle lumea că a căutat să înșele cumpărătorii.

-Să ridice ocalele pe rând, să le arate lumii și să spună tare cu care va vinde și cu care n-are să mai vândă de-aici încolo.

Străjuit de slujitori domnești, neguțătorul mergea pe uliți, ridica ocaua mică și striga cât îl ținea gura:

- Cu asta, nu!

Apoi, ridica ocaua mare și striga și mai tare:

- Cu asta, da!

Și așa l-au plimbat slujitorii domnești prin tot târgul: Cu asta, nu! ... Cu asta, da! ... 

Și i-a fost de ajuns această plimbare ca să se facă om cinstit.

Acum, în ce măsură se simte sau ar trebui să se simtă fiecare cu musca pe căciulă, nu e treaba mea; eu m-am simțit foarte tare, și asta mi-a folosit de nenumărate ori în viață. Nu m-aș mira nici dacă unii ar zice că dintr-o simplă plimbare prin târg cu ocalele agâțate de gât nu se face hoțul negustor cinstit, și tind să le dau dreptate. Nici nu aș vrea să forțez metafora aici, spunându-vă că Vodă Cuza îl reprezintă pe Dumnezeu (care, să ne înțelegem, POATE transforma inima oricărui hoț, așa încât să devină negustor cinstit) și că negustorul cel cu ocaua mică am fost eu, sau fiecare dintre noi, la unele momente din viață, dacă e să ne analizăm cinstit. Ce mi-e foarte clar, însă, e că dacă avem teamă și respect față de Dumnezeu, măcar vom recunoaște că toți ne-am folosit de ocaua mică, fie ca să ne fie bine, fie ca să scăpăm basma curată în situații critice, fără să realizăm pe moment că mai mult rău am făcut decât bine.

Știți când umblăm cu ocaua mică? Când îi judecăm pe alții foarte exigent, chiar dacă corect, iar pentru noi înșine sau ai noștri, din familie, sau prieteni apropiați, în situații asemănătoare avem multă, foarte multă îngăduință. Dacă așa ne-ar trata Dumnezeu pe noi și pe unii ne-ar judeca drept, obiectiv, după cum merităm, iar față de alții ar fi extrem de îngăduitor am zice că e un Dumnezeu nedrept, părtinitor, că nu-i judecă cu dreptate pe cei din a a doua categorie, că e prea îndurător față de ei, iar față de noi e numai... drept; că nu ne iubește destul încât să ne tolereze... cam orice! Dumnezeu oricum este un Tată bun și îngăduitor, care nu ne pedepsește după cum am merita și ne oferă har după har. Așa ne spune Sfânta Carte. Ba încă, în nemărginita Lui dragoste față de noi, adesea ne scutește de consecințele alegerilor noastre proaste – dar El este îngăduitor cu toți, în egală măsură. Aceleași reguli ni le aplică tuturor, nu e ”cu unii mumă, cu alții ciumă”, cum spune, plastic, o zicală din popor! Dreptatea lui Dumnezeu e dreptate pentru toți!

Mai umblăm cu ocaua mică atunci când cosmetizăm ”un pic” adevărul, fie că exagerăm ”numai puțin”, ca să dea bine povestea noastră sau să dăm noi bine, - lăsând pe dinafară anumite aspecte care ne defavorizează, că, deh, oricum am prezentat adevărul în linii mari - fie că spunem adevărul pe jumătate. Adevărul în linii mari, spus pe jumătate sau ajustat pentru a servi unui interes, e minciună! Jumătate de adevăr e minciună, așa cum jumătate de minciună e tot minciună – în niciun caz adevăr! Cum ar fi dacă Hristos ar fi spus: ”Eu sunt calea, adevărul așa cum îl înțelege fiecare, și viața!”? Nu cred că e cazul să dezbatem aici conceptele de ”adevăr absolut” și ”adevăr relativ”, fiindcă, concret, la fața locului, fără interpretări sau puncte de vedere, indiferent dacă ne convine și ne favorizează ori nu, adevărul este unul singur! 

            Umblăm cu ocaua mică și atunci când avem două măsuri diferite de dragoste, respect, îngăduință și supunere unii față de alții, în Trupul lui Hristos! Uităm că îndemnul, cu valoare de regulă al lui Pavel în Romani 12 este: ”să aveți aceleași simțăminte unii față de alții”. (Recomandare: pentru a ne păzi de ispita de a umbla cu două măsuri inegale, e de recomandat să citim cât mai des întreg capitolul 12 din Romani, și, eventual, imediat după aceea și prima parte a capitolului 2 din Iacov!) Nu știu cum sunteți dumneavoastră, dar mie îmi este mult mai ușor să respect și să iubesc pe cei ce merită respect (care mi-au câștigat respectul) decât pe alții care nu sunt vrednici de respect, nici prin felul în care vorbesc, nici prin felul în care se poartă, nici prin deciziile pe care le iau. Ceea ce mă ajută să mă recalibrez după valorile Împărăției este îndemnul Domnului Isus, din Luca 6: 31-35 (sublinierile îmi aparțin): Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi.

 

            Umblăm cu ocaua mică și atunci când... Vă las pe dumneavoastră să completați! Sigur veți găsi și alte exemple, generale sau cât se poate de personale!

           

Doamne, iartă-ne că de atâtea ori cu aproapele nostru suntem nedrepți, părtinitori, aspri, exagerați, condescendenți, aroganți, insensibili, neatenți, duplicitari, adică mai degrabă ca cei care nu au cunoscut și nu și-au însușit niciodată adevărata natură a Răscumpărătorului și Părintelui nostru! În schimb, cu noi suntem plini de îngăduință și de scuze sau explicații, de parcă am putea păcăli pe cineva! Pe tine, în niciun caz!

 

Doamne, iartă-ne și nu ne lăsa să mai umblăm cu ocaua mică, cu două măsuri!

 

           Doamne, iartă-ne, și înnoiește-ne mintea, inima și voința, așa încât să semănăm din ce în ce mai mult cu Tine, cu chipul Tău, nu cu lumea din care ne-ai scos, ca să nu mai fim de-ai ei și să ne potrivim după chipul ei hâtru și întinat!

DDR

info metanoia

serile dialogos dreapta

live

programul bisericii

live

predica din weekend copy

motive de rugaciune

youtube yahoo facebook

line