Identitate
Biserica Metanoia Arad este comunitatea de credincioşi răscumpăraţi prin sângele lui Cristos, în mijlocul căreia locuieşte El, în care şi prin care lucrează Duhul Sfânt, spre gloria lui Dumnezeu.
Biserica Metanoia Arad este datoare să păstreze curată învăţătura Scripturii şi să administreze corect sacramentele (botezul şi cina Domnului), ca acte de închinare în duh şi adevăr.
Ca Trup al lui Cristos prin care El lucrează, Biserica Metanoia Arad este chemată să‑L cunoască pe Dumnezeu şi mai apoi să‑L facă de cunoscut în lume.
Scopul bisericii este să‑L glorifice pe Dumnezeu înfăţişând pe fiecare om desăvârşit în Cristos.
Scop
Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. (Coloseni 1:28)
Viziune
O comunitate de ucenici ai lui Cristos dedicată glorificării lui Dumnezeu prin: MATURITATE, MĂRTURIE şi MISIUNE.
DEFINIȚIE
Chiar dacă nu foloseşte acest cuvânt, Biblia vorbeşte despre maturitate ca fiind o trăsătură esenţială a vieţii spirituale. Termenii biblici sunt creştere şi desăvârşire. În Epistola către Efeseni, capitolul 4, ni se spune că Dumnezeu dă bisericii daruri în scopul desăvârşirii sfinţilor, al ajungerii la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos.
Obiectivul este să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos. În Coloseni 1:28, lupta lui Pavel este să înfăţişeze pe orice om desăvârşit în Cristos.
- Fiecare ucenic al lui Cristos are o responsabilitate personală faţă de propria‑i creştere spirituală.
- Conform Scripturii, creşterea spirituală nu este opţională; este o poruncă (vez 1 Petru 2:2).
- Credinciosul trebuie să‑şi dorească şi să se lupte atât pentru maturizarea sa personală cât şi a comunităţii, cu alte cuvinte să devină ucenic (discipol) al lui Cristos, pentru ca mai apoi să‑i ajute şi pe alţii să devină ucenici. Şi ce‑ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. (2 Timotei 2:2)
- Ucenicia nu înseamnă o frecvenţă bună la întâlnirile de duminica, agreerea unor principii morale şi implinirea unor ritualuri religioase, ci mai degrabă un mod de viaţă inspirat de Cristos. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. (1 Ioan 2:6) Ucenic sau discipol al lui Cristos este acela care creşte în asemănarea lui Cristos, aduce pe alţii la Cristos şi îi învaţă să păzească tot ce a poruncit El.
MIJLOACELE – Cadrul Metanoia
- Mijloacele pregătite de Dumnezeu pentru atingerea maturităţii:
- Sabia Duhului – Scriptura (2 Timotei 3:16‑17)
- Comunitatea Duhului – Biserica (Efeseni 4:16, Evrei 10:24‑25)
- “Respiraţia” Duhului – Rugăciunea. Pentru a pune o biserică pe picioare trebuie ca mai întâi ea să treacă pe genunchi. (Traian Dorz)
- Disciplinele Spirituale ‑ Postul, Meditaţia, Supunerea, Slujirea şi altele.
În Biserica Metanoia Arad procesul ucenicizării este susţinut prin:
- întâlnirile comune ale bisericii
- grupuri mici
- ucenicie unu‑la‑unu
- conferinţe tematice
- întâlniri de tineret
- grupe de copii
- tabere
- diverse forme de slujire în interiorul comunităţii şi în afara ei
PERICOLE
Scriptura ne avertizează cu privire la pericolul imens al imaturităţii spirituale, al lipsei creşterii (vezi 1 Corinteni 3, Evrei 5:12 – 6:12, Efeseni 4:14). „Pruncia spirituală” se caracterizează prin instabilitate doctrinară, lipsa integrităţii de caracter şi dezinteres pentru slujire. Efectele ei sunt o sumedenie de roade ale firii pământeşti şi pot duce în final la pierderea credinţei.
DEFINIȚIE
Mărturia este un fapt (dovadă, probă, indiciu) care serveşte la confirmarea unui adevăr.
- O bună mărturie a vieţii unui om îi conferă acestuia credibilitate şi relevanţă atunci când vesteşte sau proclamă evanghelia. Este de fapt concordanţa dintre vorbe şi fapte. Întotdeauna aceste două elemente sunt într‑o tensiune dinamică, completându‑se unul pe celălalt.
- Puterea mărturiei constă în lucrarea de rodire a Duhului Sfânt în viaţa noastră cât şi în cunoaşterea profundă a lui Dumnezeu.
Aceste două elemente ne transformă după chipul lui Dumnezeu. […] Să vă purtaţi într‑un chip vrednic de Domnul, ca să‑I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.(Coloseni1:10)
Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. (1 Petru 2:12)
Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. (1 Ioan 2:5‑6)
Dumnezeu ne‑a chemat să fim sarea pământului şi lumina lumii, să dăm gust şi să aducem lumină în întuneric. (Matei 5:13‑16)
MIJLOACELE – Cadrul Metanoia
O mărturie creştină vizibilă, credibilă (nu mai puţin decât o mărturie creştină audibilă) în fabrici, în birouri, în magazine, în şcoli, în sate şi pretutindeni, este necesară pentru ca masele de oameni care nu‑l cunosc pe Dumnezeu în mod personal să aibe ocazia să pronunţe un verdict „pentru” sau „împotriva” lui Isus Cristos. (Paul Rees)
PERICOLE
Mărturia care nu este trăită:
- nu are impact asupra vieţii altora (atunci când Dumnezeu îi cercetează).
- duce la discreditarea personală şi comunitară – sarea care îşi pierde gustul nu mai este bună la nimic, este lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.
- distruge comunitatea.
Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”, după cum este scris. (Romani 2:24)
Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? (1 Corinteni 5:6)
Viaţa a fost arătată, şi noi am văzut‑o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne‑a fost arătată ‑ deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. (1 Ioan 1:2‑3)
DEFINIȚIE
Misiunea bisericii este aceea de a‑L glorifica pe Dumnezeu proclamând cu îndrăzneală şi întrupând în mod autentic mesajul evangheliei cu scopul de a face ucenici ai lui Isus Cristos care să I se închine şi să trăiască în ascultare de El.
Misiunea nu este doar o activitate a bisericii (aşa cum s‑a împământenit ideea, în general) ci tema dominantă a existenţei bisericii. Biserica există pentru că există o misiune, nu viceversa.
Isus le‑a zis din nou: „Pace vouă! Cum M‑a trimes pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20:21)
Dumnezeu este iniţiatorul şi susţinătorul misiunii, iar primul „trimis” este Isus Cristos, cel care a venit să răscumpere omul din păcat.
Isus S‑a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le‑a zis: „Toată puterea Mi‑a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi‑vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi‑i să păzească tot ce v‑am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin. (Marea Trimitere) (Matei 28:18‑20)
Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi‑Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului. (Fapte 1:8)
Noi dar, suntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi‑vă cu Dumnezeu! (2 Corinteni 5:20)
MIJLOACELE – Cadrul Metanoia
- Ucenicie personală (creştinii maturi evanghelizează şi ucenicizează pe alţii unu‑la‑unu).
- grupuri de ucenicie/grup mic (intenţionat, în vederea integrării necredincioşilor; mănâncă împreună, citesc Scriptura împreună, se roagă unii pentru alţii, slujesc împreună, etc.)
- implicarea în misiunea externă (susţinere în rugăciune, susţinere financiară a unor echipe/indivizi pe termen scurt/lung etc.)
- întâlniri publice cu caracter evenghelistic (în cadrul bisericii sau în afară ei)
- tabere şi evenimente evanghelistice
- ieşirea şi implicarea în comunitate (activităţi cu caracter social, caritabil, cu scop final evanghelistic).
PERICOLE
- neascultarea de porunca lui Dumnezeu aduce judecata Lui
- maturitatea membrilor bisericii/iresponsabilitate
- adăugare, nu înmulţire
- pierderea relevanţei
- apatie spirituală
- consumerism
Biserica există pentru misiune aşa cum focul există pentru a arde. Acolo unde nu există misiune, nu există biserică. (Emil Brunner)
Biserica este instrumentul prin care Dumnezeu îşi duce la îndeplinire scopul de a răscumpăra oamenii pierduţi. Ea este o comunitate care se defineşte şi care se grupează în jurul scopului de a fi un agent al misiunii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, principiul fundamental de organizare a bisericii este misiunea. Când biserica este angajată în misiune, ea este cu adevărat biserică. Misiunea lui Dumnezeu se revarsă în mod direct prin fiecare credincios şi fiecare comunitate creştină. (Allan Hirsch)