Lucrarea a inceput in anul 2004. Eu lucrasem in trecut cu copiii de la Casa de Copii “Casa Sperantei” din Aradul Nou, copii cu care am mers in satul Gemenii, in Oltenia, pentru trei zile de evanghelizare. Impreuna cu noi a venit si o echipa de americani printre care am intalnit un american, pe nume Walter, care mai lucrase cu copiii strazii. Cand am auzit despre lucrarea lui am avut dorinta sa aflu mai multe si, astfel, m-a invitat sa cunosc mai bine aceasta lucrare in care era implicat.
Cam prin primavara anului 2005 am raspuns invitatiei lui Walter. Impreuna cu mine am mai chemat niste prieteni: Marius, Vali, Calin si Ema cu care am ajuns la Adapostul de Zi si Noapte “Morcoveata”. Copiii de acolo, in momentul in care ne-au vazut, au venit la noi fara frica. Atunci am realizat cata nevoie au ei de un prieten si am hotarat sa raman sa lucrez la Adapost si sa fiu prietenul acestor copii.Am inceput lucrarea impreuna cu Calin Ratiu care a fost foarte devotat. Am lucrat impreuna in jur de opt luni si, in tot acest timp, a fost un exemplu bun pentru copii si un ajutor pentru mine. Totusi Calin a plecat in Spania si astfel am ramas singur in lucrare.
Intelegand cata nevoie au acesti copii de un prieten, am incercat sa ma apropii de ei prin joaca, si totodata am incercat sa-i scot, macar pentru putin timp, din mediul lor de zi cu zi. De aceea, vara mergeam in parc sau la casa unui prieten din Cuvin, unde am lucrat impreuna cu ei pentru a-i ajuta sa-si formeze anumite indeletniciri bune si folositoare pentru viitor.Au fost multe momente in care a trebuit sa “intru” in mintea lor pentru a le putea capta atentia si pentru a le castiga increderea. Astfel pot sa le spun mai multe lucruri despre Dumnezeu si Domnul Isus, pentru ca ceea ce vreau eu de fapt cu acesti copii nu este doar de a-i ajuta material sau a petrece timp cu ei, ci vreau ca fiecare sa ajunga
sa-l cunoasca pe Domnul Isus si sa ajunga sa aibe o relatie personala cu El. In toamna anului 2006 am luat hotararea ca in fiecare duminica, cand mi-a permis timpul, sa merg cu copiii la biserica Metanoia. Spre surprinderea mea, copiii au fost cei care in duminicile ce au urmat, au cerut sa mai mergem, fiind incantati de lucrurile pe care le auzeau acolo. Acest lucru m-a incurajat sa merg mai departe, insa cand vrei sa faci ceva pentru Domnul, nici cel rau nu doarme. De multe ori cand reuseam sa ma apropii mai mult de un copil, explicandu-i despre Domnul Isus, ori era dat afara din centru (dupa 18 ani nu li se mai permite sa stea acolo), ori pleca singur din centru, fiind influentat de vechii lui prieteni.
Numarul copiilor de la Adapostul “Morcveata” este variabil. Au fost perioade cand au fost 15, alteori doar 5, dar am incercat sa ii tratez pe toti la fel, pentru ca sunt foarte sensibili din punct de vedere afectiv.Cateva din iesirile pe care le-am facut impreuna cu copiii de la Adapostul “Morcoveata” sunt: circ, Pestera Ursilor, Muzeu, Filarmonica de stat, biserica Metanoia. In aceste proiecte am fost sponsorizat, dar, in mare masura, m-am folosit de banii castigati de mine la serviciu.
Obiectivele pe care mi le-am propus pe anul 2007 sunt: castigarea unui suflet pentru Cristos, trimiterea copiilor in tabara pentru a cunoaste si alti
copii, implicarea copiilor in proiectele bisericii. Un alt proiect pe care as vrea sa-l duc la indeplinire ar fi implicarea copiilor in activitati care sa-i ajute sa invete sa faca ceva cu mana lor pentru ca astfel vor stii sa aprecieze mai mult lucrurile din jurul lor si pentru ca au nevoie sa invete sa se descurce si singuri in viata. La varsta de 18 ani, copiii sunt nevoiti sa paraseasca Adapostul si, in cele mai multe cazuri, nici unul nu reuseste sa se integreze in societate. Sunt multe motivele, dar cateva din ele ar fi ca ei nu prea stiu sa faca nimic, nu au o pregatire pentru a-si putea castiga painea, iar un altul este ca noi cei din jur nu suntem dispusi sa le oferim o mana de ajutor sau pur si simplu incredere. Majoritatea oamenilor este reticienta cand aude ca acesti copii provin dintr-o casa de copii sau si mai rau ca au trait pe strada. De aceea este foarte important ca acum, cat sunt intr-un centru, sa lucreze intr- un atelier de tamplarie, de exemplu. Astfel le putem cultiva sentimentul de a avea anumite responsabilitati, dar si sentimentul ca sunt utili, ca cineva 
are nevoie de ajutorul lor, acesta fiind un punct sensibil al fiecaruia dintre ei. In aceasta lucrare avem nevoie de suport in rugaciune, suport material (imbracaminte, incaltaminte), suport financiar si suport uman (implicarea frecventa a grupelor mici).
